Fermierii din județul Covasna, care nu vor putea să își onoreze contractele din cauza secetei, au început să solicite certificate de forță majoră de la Camera de Comerț și Industrie (CCI), în județ 30 la sută din culturi fiind compromise, transmite corespondentul Mediafax.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna, Edler Andras, a declarat, miercuri, că în ultimele săptămâni mai mulți producători agricoli au început să solicite certificate de forță majoră de la CCI, care îi scutesc de plata penalităților, având în vedere că nu se pot achita de obligațiile din contract din cauza secetei.
„Am început să eliberăm aceste certificate de constatare a forței majore. Este în atribuțiile Camerei de Comerț să facă acest lucru. Astfel, în momentul de față, venim în sprijinul agricultorilor care au contracte de livrare încheiate cu diferite fabrici, dar care nu vor putea să-și onoreze contractele ca urmare a secetei”, a spus Edler.
Președintele CCI Covasna a menționat că, în primul rând, cultivatorii de cartofi și de sfeclă de zahăr au început să solicite certificate de forță majoră, întrucât, din cauza secetei, întâmpină mari probleme în îndeplinirea obligațiilor contractuale și astfel pot fi apărați de eventuale penalizări.
Directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Covasna, Konczei Csaba, declara, la finele lunii iulie, că temperaturile foarte ridicate și lipsa precipitațiilor din această vară au afectat grav culturile agricole din județ.
Potrivit lui Konczei, 30 la sută din suprafața de teren agricol cultivată este afectată de secetă.